A vegheat lanurile de grâu ale unei văduve, alungând păsările însetate.
Pe măsură ce faptele sale bune se înmulțeau, Alaric a uitat cum arăta. Nu mai căuta oglinzi; căuta doar zâmbete pe fețele celor pe care îi ajuta în taină. Capitolul IV: Întoarcerea la Lumină PrinИ›ul prea frumos
A învățat că foamea, oboseala și bunătatea cântăresc mai mult decât orice reflexie. A vegheat lanurile de grâu ale unei văduve,
A fost odată ca niciodată un prinț pe nume Alaric, căruia poporul îi spunea „Prințul Prea Frumos”. Chipul lui era sculptat parcă din lumină, iar ochii îi străluceau ca safirele sub soarele amiezii. De cum se trezea, Alaric își petrecea ore întregi în fața oglinzilor de cristal din palat, admirându-și perfecțiunea. PrinИ›ul prea frumos